Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a lansat un nou semnal de alarmă pentru Dinamo, după ce a pierdut în fața nou promovatei CS Mioveni, scor 0-1.
Dinamo București și CS Mioveni s-au întâlnit în cadrul etapei a cincea din Liga 1, în „Ștefan cel Mare”, iar argeșenii au învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Bogdan Rusu, în minutul 50.
Dumitru Dragomir a urmărit partida și a oferit un pronostic îngrijorător pentru Dinamo. Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal crede că echipa din „Ștefan cel Mare” nu va aduna mai mult de șase puncte până la finalul turului de campionat.
În ceea ce îl privește pe Deian Sorescu, căpitanul „câinilor” și jucătorul pe care Dumitru Dragomir l-a tot lăudat în ultimul timp, fostul președinte al LPF a explicat că toate echipele din Liga 1 își pregătesc tactica în așa fel încât să îl blocheze pe jucătorul în vârstă de 23 de ani și de aceea Sorescu nu mai reușește să înscrie și să își ajute echipa.
„Am văzut meciul. Cred că nu mai face șase puncte până se termină turul.
Acum toată lumea își ia măsuri numai în jurul lui Deian Sorescu. Nici nu se mai întâlnește cu mingea. Numai el joacă, dar nu are cu cine să joace.
Echipa Dinamo e subțire rău, pentru că are copii mulți, nu are moral de competiție mare. Dacă i-a bătut Mioveni, vă dați seama cu celelalte ce se va întâmpla”, a spus Dumitru Dragomir, la Pro X.
„Trebuie să vină o ofertă, sau chiar a venit astăzi. Din ce știu eu, Sorescu are ofertă din străinătate pentru 1.700.000 de euro. Dar cred că nu-l vor da fără două milioane. Eu, dacă aș fi la Dinamo, nu l-aș da sub trei milioane de euro. E un jucător pe care-l ajută și bibilica. Față de Moruțan, Sorescu e titular la echipa națională”, a spus Dumitru Dragomir, în urmă cu câteva zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER